Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE CEARA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 58 pentru CA DE CEARA.
Mihai Eminescu - Diamantul Nordului (Capriccio)
... stânci ce grămadă stau una pe altă. Un munte e poartă și streșini păduri Și scările-s dealuri... În falnicii muri, Prin aspru arcate boltiri de fereastră, Priveai o lumină ca cerul albastră. Cum marea de valuri nu știe repaos, Astfel se frământă al norilor caos, O stea nu lucește pe bolta cea largă Â Pornit ca de vânturi sirepul aleargă. Un tunet cutremură lumea-n temei. Venea parc-o oaste călare de zei... Cu-a lui erghelie-nspumată de cai, Vuind vine mândrul al mărilor crai. Cu gâturi întinse sirepi de omăt Prin norii cei negri zburau spăriet, Mânați de gigantul cu barb-argintoasă, Ce vântul în două despică frumoasă. Văzându-l pe tânăr înalță toiagul O aspră privire i-aruncă moșneagul, Cumplit amenință, în ... Pe calul ei graur se-nvârtește-n laturi, De dulcea-i privire nu poți să te saturi. În părul ei negru lucesc amorțite Flori roși de jeratic frumos încâlcite, Rubine, smaranduri, astfel presărate, Sălbatec-o face la față s-arate... Și ochi de-un albastru, bogat întuneric, Ca basme păgâne, de-iubire himeric, Lucesc sub o frunte curată ca ...
George Topîrceanu - În jurul unui divorț
... fată Este bunătatea personificată ! Că-nainte Zoe până nu-l luase A respins partide mult mai serioase: Jorj Athanasiu, cînd era flăcău... Goldman de la Credit... Guță Popândău, Angrosist de vinuri, — o partidă rară Și cu care Mișu nici nu se compară — Toți cu situații și destul de "bine", Refuzați de dânsa, ca să ia... pe cine ! Că săraca Zoe când l-a cunoscut Era fără slujbă și dator vândut. Că de-atunci încoace ea zadarnic speră, Că el n-are-n casă nici o manieră, Nu respectă seara orele de masă, Rareori cu leafa nimerește-acasă, Frecventează cele mai de jos localuri Și se ține noaptea numai de scandaluri... Dar mai e un lucru mai fenomenal: Mișu St. Popescu este imoral ! Parcă ea nu știe că, de-acum un an, Dumnealui se ține cu madam Vârlan? O caricatură... un chibrit... o aia Cu piciorul mare și c-un păr cât claia, O ... o, nefiind francată. Și-a trecut și asta. În sfârșit, odată Trebuind să plece Mișu la Vaslui Pentru niște case, — un amic de-al lui, Unul
Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreț
... Mihai Eminescu - A fost odat-un cântăreţ A fost odat-un cântăreț de Mihai Eminescu A fost odat-un cântăreț, Frumos și simțitor. Cântat-a-ntr-un castel măreț La masa regelui. Frumoasă fată ... I-o spuse tremurând. Ea-l ascultă și-i zise-atunci Cu glasul apăsat:  În veci nu pot să fiu a ta, De n-ăi fi împărat. Și el s-a dus ș-a răscolit Popoare, țări întregi, Sfărmat-a antice cetăți ... l aibă împărat. Unii d-iubire-l ascultau, Alții de frică iar. Atunci s-a dus colo, colo, La cel castel măreț, Unde ca luna-i străluci Amoru-adânc și drag. Dar vai! când intră-n salele Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins văzu Copila ce-a ... Și, moale, părul blond Sta resfirat, amestecat Cu aurul vergin. Și preoți tainic murmurau Adânce rugăciuni Și clopote se auzeau Vuind încet și lin. ,,Atât de mult am suferit Dureri, mărirea grĂ© Și astfel toate s-a sfârșit Și-ntreb: de ce? de ce?" Ea auzise cum că el Murise-n bătălii Și de
Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir
... Ion Luca Caragiale - Imaginaţie, stil şi clistir Imaginație, stil și clistir de Ion Luca Caragiale D. dr. Petrini-Galatz, luând în stăpânire postul de director general al serviciului sanitar, a înaintat o „Circulară — către domnii medici primari de județe, medici de orașe, medici de spitale, medici de plăși și către toți vetermarii oficiali", pe care n-o putem îndestul recomanda și profanilor iubitori de lecturi interesante. Din această admirabilă circulară rezultă adevăruri nouă, necunoscute până astăzi; astfel, rezultă că: „...preocuparea principală a serviciului sanitar a ... cer lucruri imposibile." Dar deși le cere la toți aceste lucruri nu imposibile, directorul general se grăbește a adăoga: „...sunt sigur ca mulți dintre dv. țineți ca și mine, ca medicul să fie apreciat la justa lui valoare." Și acum o anecdotă pentru a termina. La răspântia bulevardului, o teribilă mișcare de trăsuri, tramcare, tramvaie electrice, automobile, biciclete. Prin învălmășeală, o babă surdă beată frântă trece d-a curmezișul, copăcel-copăcel, ca pe câmpul larg de la Obilești. Birjarii, vizitiii de la tramcar îi strigă — degeaba; un automobil era cât p-aci s-o calce, două biciclete au ocolit-o ...
Constantin Negruzzi - Oscar D'Alva
... adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era flacără d-amor Iar astăzi nu este altă decât torție mâhnită Care spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra ... Și a ei inimă slabă îl iubea cu tinereță. „Oscar nu mai vine, zise; Allan este frumos foarte, El mi-e rânduit pesemne ca să-mi fie soț de soarte, Frate-său, necredinciosul, trăiește cu altă fecioară.“ „Lăsați un an, Angus zice; dacă tot nu s-a-nturna, De ... Angus răspunde, împlând cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul — de e mort sau de e viu, Orișiunde se găsește, sănătatea lui închin.“ — „Bine, tată duios foarte; dar Allan
George Gordon Byron - Oscar D'Alva
... adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii era flacără d-amor Iar astăzi nu este altă decât torție mâhnită Care spânzură din ceruri ca un jalnic meteor! Neamul domnilor de Alva s-a stâns cu desăvârșire, Numai a cetăței turnuri se mai văd încă-n picioare, Îmbrăcate ca c-un giulgiu d-a anilor mucezire, Iar eroii nu mai îmblă gonind cerbi și căprioare, Sau învingând pre vrăjmașii ce venea asupra ... Și a ei inimă slabă îl iubea cu tinereță. „Oscar nu mai vine, zise; Allan este frumos foarte, El mi-e rânduit pesemne ca să-mi fie soț de soarte, Frate-său, necredinciosul, trăiește cu altă fecioară.“ „Lăsați un an, Angus zice; dacă tot nu s-a-nturna, De ... Angus răspunde, împlând cupa sa cu vin Pân în vârf și apoi zice: iată beu pentru al meu fiiu — N-oi mai avea fiiu ca dânsul — de e mort sau de e viu, Orișiunde se găsește, sănătatea lui închin.“ — „Bine, tată duios foarte; dar Allan
George Coșbuc - Dragoste învrăjbită
... și-a lovit în el. Și plângând copilul și-a cătat cărarea. Ea luând din mână-i volnic lumânarea O lipi de-o piatră ca să mulgă iar. Nu mai era lapte și mulgea-n zadar Ugerul. Iar vaca poate niciodată N-a mai fost ca astăzi neastâmpărată Și-a-ncetat Simina, ca s-a ostenit. Când era prin tindă, ea și-a amintit C-a lăsat aprinsă albă lumânare. D-apoi ... de boală. Toate-acum s-au dus! Și din ce? Simina n-avea chip de spus. Ieri, de către seară, a plecat Simina Ca să duc-o mustră de cusut la Lina, Prietena ei, poate cea mai bună-n sat Mă-sa-n târg fusese ieri și-a cumpărat Mere; și Simina ... cum îi apasă Pieptul și-o sugrumă, și o ține drept. Ce să fac în casă? Dar aici ce-aștept? Și-i venea să țipe ca dintr-o pădure Și-i venea să urle ca din foc, să-njure, Și-i venea să plece, noaptea cum era, La Lisandru-acasă. Ce e
Ion Grămadă - O noapte de groază
... vizităm, cu toate că era cam târziu, și, de aceea, am intrat în ogradă, unde nu ne-a ieșit nimeni înainte, deși ușa de la una din cele două chilii era deschisă larg și un câine dormea întins pe prag. Ca să dăm peste vreun suflet de om, ne-am uitat și peste zid, în vale, unde se auzea larmă de glasuri: păzitorul schitului culegea, acolo, merele din pomătul ce se întindea pe coastă până la mijlocul zidului. O fetiță de vreo cincisprezece ani urca dealul cu coșul plin de mere galbene și roșii și, cum ne zări, rămase locului uimită, puse coșul pe jos și strigă după cineva, în vale. La chemarea ei, urcă ... au servit câte-o dulceață și pere galbene, ce ni le adusese copilița cea cu ochii negri. Cu tot întunericul înserării, am mai zăbovit puțin ca să întrebăm cine au fost ctitorii mănăstirii și de când nu mai trăiesc călugărițe întrânsa. Am aflat multe despre fosta mănăstire de călugărițe armence, la care peregrinează, și acum, o mulțime de armeni, mai ales femei, din pricina icoanei făcătoare de minuni, care se află înlăuntrul bisericii. Prietenul meu, care citise, în tinerețe, o mulțime de ...
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr'
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr'
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... nimic, nicăieri... Suisem niște dealuri... unde să fie? Mă uit în toate părțile... nimic, nicăieri. M-am dus, m-am tot dus, până când palatul de marmură nu se mai vedea decât ca o jucărie de copii. Și am căutat, am căutat, doar de-oi găsi o cărare umblată de picior omenesc, și nici o fâșie de drum n-am întâlnit. Și când mi se păru că palatul se șterge de pe fața pământului, o rupsei la fugă îndărăt, căci ce m-aș fi făcut în așa pustietate? Și de ce goneam, de ce palatul se ridica ușor din grădinile fumurii. Lacul e roșu ca sângele. Apune soarele. Mă rezemai de-o salcie scorburoasă și începui să mă gândesc. Mi-e foame. Ce să mănânc? Mă uitai în apă. Văzui până în fund. În aer, nici ... Și n-au mâncat tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci aburii închegaseră împrejurul lui. O mulțime de furculițe cu bucăți de carne și de pahare cu vin stăteau aplecate în aer,